PICO
Firul unei mari aventuri incepuse intr-o zi ploioasa si rece de toamna. De numai o zi,venise pe lume un baietel pe lumea aceasta atat de rea si neiertatoare; Pico ii era numele.
Familia sa era o familie obisnuita ca si celelalte.Erau doi copii:Pico si fratele sau mai mare cu doi ani,Mark.O familie atat mica,de care s-a bucurat doar trei zile.Parintii sai nu au avut cu ce sa-l creasca asa ca l-au lasat pe micut la marginea unei paduri cu multa tristete in suflet,cu speranta ca va fi bine ,ca il vor mai revedea intr-o zi si cu un biletel pe care scria numele sau:PICO.
Plangea ragusit cu glasciorul sau abia descoperit,iar manutele mititele i se leganau neastamparat,asteptand parca pe cineva care sa-l ia in brate,caci era singurel si fara aparare.
Dupa un timp,Pico adormise cu chipul in lacrimi si cu inima treaza…chiar daca adormise inima ii veghea.Pe neasteptate se apropie de el o haita de lupi.Acesta parea sa ii fie sfarsitul,dar nu a fost asa!Cel mai intelept dintre lupi s-a apropiat incet de el,mirosindu-l si incercand sa inteleaga ce fel de animal este Pico…pe cand lupul era cu botul langa mainile baietelului,acesta se trezi usor si calm,apoi ii antise fata lupului cu mainile si izbucni in ras,iar lupul a ramas uimit.S-a hotarat sa-l duca Padoriei.Padoria era o batranica care traia de mult timp in aceea padure.Fusese alungata din satul sau,acuzata de vrajitorie deoarece avea ciudatul dar de a vorbi cu animalele;acelasi dar pe care il avea si micul nostru copilas.Padoria locuia intr-o casuta din mijlocul padurii care era inconjurata de garduri din trandafiri dar si spini,menit sa evite patrunderea cuiva acolo…exista doar o singura iesire secreta pe care o stiau doar animalele si Padoria.
Animalele padurii erau pentru Padoria o familie atat de numeroasa si de minunata.Au trecut saisprezece ani de cand Pico a sosit in acea padure,alegandu-se cu o familie atat de iubitoare si intelegatoare,dar cine s-ar fi putut gandi ca batranul lup Dy,care odata o examina atent pe acea creatura ciudata ajunsese cel mai bun prieten al ei?Cei doi au devenit atat de buni prieteni incat mancau impreuna,dormeau impreuna,se jucau,plangeau si chiar cantau impreuna…Saisprezece ani atat de minunati cand ghemul vietii s-a depanat fara incetare cu bune si cu rele;Padoria il crescuse pe Pico cu iubire si cinste…devenise un copil onest si sincer,nu doar prin vorbe dar si prin purtare.
Asa cum anii au trecut,tot asa si visul lui Pico devenea insuportabil.Avea un vis in fiecare noapte ce nu il lasa in pace,ceva ce era necunoscut pentru el,dar totusi se simtea atat de legat de acesta.Visa doua chipuri care nu i se aratau nicioadata,dar totusi il paraseau de fiecare data.Nu intelegea ce e cu toate acestea si de ce.Nu intelegea cine sunt acele persoane,dar era foarte posibil sa fie parintii sai,despre care Padoria nu i-a vorbit nicioadata.Venise nefericitul timp sau poate chiar norocosul timp ca bunica sa sa ii povestesca toata istoria,ea o stia deoarece facuse cercetari impreuna cu animalele padurii.
-Bunico,te rog spune-mi cine sunt si de unde vin?de ce visez mereu acelasi lucru?ce e in neregula cu mine?Toate aceste cuvinte le-a spus plangand si asteptand in tacere o speranta ca va afla adevarul,pe care l-a asteptat atata vreme ,atunci cand primea acelasi raspuns:”Nu acum Pico,mai trebuie sa cresti.”
-Bine,Pico,am sa-ti spun totul,asculta-ma cu atentie.
Parintii tai erau foarte saraci si nu aveau cu ce sa te cresca asa ca te-au daruit padurii,mai bine spus te-au lasat in mainile Lui Dmunezeu.Astfel Dy te-a gasit si asa eu am devenit bunica ta.
-Ah,bunico deci asta e povestea mea…acum am inteles totul.
Astfel Pico a aflat totul…se simtea eliberat de cosmarul ce-l urmarise atat timp si totodata trist din pricina parintilor sai,dar curios sa-si vada fratele ramanand cu gandul nu l-au iubit destul de mult ca sa-l pastreze,dar ingropand in suflet trista intamplare.
Intre timp au trecut incet si anii.Pico o ajuta pe bunica sa draga la treburile casei,deoarece era baiat mare iar Padoria era batrana,iar ca orice om batran sanatatea ii era cam subreda.
Vremea a trecut,iar starea Padoriei se inrautati,acum era un motiv serios de ingrijorare,asa ca Padoria se hoatara sa se intalneasca cu toate animalele padurii la o intalnire,chemandu-l si pe Pico.
-Dragi prieteni,a venit timpul ca eu sa parasesc aceasta lume si cu totii stiam ca va veni aceasta clipa.De aceea v-am chemat aici,pentru ca vreau sa numesc un nou conducator al padurii si sper sa fiti de acord cu mine.
-Pico,vino,te rog!
Cand si-a auzit numele a tresarit…era cufundat in lumea sufletului,nefiind atent la ce s-a vorbit.
-Bunico,ai nevoie de ceva?
-Pico,de astazi vei fi conducatorul intregii paduri si nu accept nici un refuz,vei conduce toate vietuitoarele padurii,asa cum te-am crescut eu pe tine:cu iubire,cu gingasie…invatandu-te sa daruiesti neconditionat.Stiu ca nu ma vei dezamagi,asa ca voi pleca linistita din aceasta lume,fiind pazitoarea sufletului tau,veghindu-te din cer in orice clipa a vietii tale.
Pico accepta,mai mult ca sa n-o supere pe bunica sa,insa nu se simtea in stare pentru o responsabilitate atat de mare,dar s-a hotarat sa incerce de dragul Padoriei.Toate animalele au fost de acord,pentru ca il cunoasteau foarte bine pe prietenul lor.
A sosit si nefericita zi cand sufletul Padoriei s-a despartit de trup…a urmat apoi o tacere sinistra peste toata padurea.Nimeni nu se putea obisnui cu gandul ca persoana cea mai draga care a fost alaturi de ei,acum s-a dus…desi mereu va trai in sufletele lor.Din aceea zi Pico nu a scos nici un cuvant,era adanc rapit intr-o tristete neimaginabila…deveni-se din nou copilasul lipsit de aparare de acum saisprezece ani.Incet se retragea de lume si chiar de cel mai bun prieten al sau,care incerca cu toata inima sa-i aline intr-un fel inimioara la fel de nevinovata ca si el.
-Pico,vino sa vezi!leoaica Pya a adus pe lume un pui!
-Ah,Dy,dute tu,eu nu pot!
Astfel in sufletul lui Pico,isi facu aparitia din nou o amintire veche…si el a fost odata un copilas pe care parintii sai l-au abandonat.Dy nu-l putea lasa pe prietenul sau sa se stinga incet chiar daca aparent traia.Isi adusese aminte de o scrisoare pe care Padoria i-o lasase pentru a i-o da lui Pico dupa moartea sa.
“Dragul meu Pico…iti scriu aceste randuri pentru a-ti alina sufletul daca vei pleca in propria ta aventura.
Te sfatuiesc sa iti cauti parintii si sa te impaci cu ei,sa nu ramai cu o sumedenie de intrebari pe care ai vrea sa le afli despre ei.Fiul meu,daca ma vei asculta,vei descoperi o mare comoara a sufletului tau,care iti va reda fericirea deplina.”
Sarmanul Pico a izbucnit in plans,bunica sa avea dreptate,dar era atat de greu pentru el sa porneasca pe acel drum.
-Dragii mei prieteni,toti imi stiti istoria de acum saisprezece ani.M-am hotarat sa plec in cautarea parintilor mei si vreau sa-l las pe Dy in locul meu pana ma voi intoarce.
-Cum?!Pico,eu vin cu tine,nu te las singur!
-Dy,am nevoie de tine aici nu acolo!
-Bine,o fac doar pentru tine.
-Multumesc,batranul meu prieten!
Inainte de plecare s-a dus la leoaica Pya si la puiul sau.
-Buna Pya,te simti bine?
-O,Pico ce mult ma bucur ca ti-ai revenit!
-Multumesc Pya acum sunt bine!
-Ce face micutul meu…care este numele sau?
- Asta vroiam sa te rugam,Pico.Eu si Niro vrem ca tu sa-i dai un nume fiului nostru!
-Bine,cu cea mai mare placere!”B” de la bunatate,”A” de la armonie,”C” de la curaj,”T” de la tandrete si “I” de la iubire.In viata vei merge dupa aceste principii micutule Bacti!Ramai cu bine!
Era foarte intelept pentru un copil de saisprezece ani,dar avea nevoie de toata intelepciunea,deoarece s-a hotarat sa porneasca pe un drum greu si lung.Intr-un final ajunse-se la parintii sai chiar daca inca nu stia.Batu in usa unei case sa ceara adapost,pentru ca era obosit si flamand.Era doar o familie care avea un copil pe nume Mark.Acestia il adaposti pe Pico si ii dadu de mancare ,apoi s-a odihnit pentru cateva minute,dar se trezi.
-Ce cauta un flacau ca tine singur intr-o calatorie?il intreba chiar tatal sau.
-Am venit in acest sat sa-mi caut parintii,spuse el nehotarat.
-Care este numele tau si cati ani ai?interveni Mark.
-Sunt Pico si am saisprezece ani,dar de ce ma intrebati?
-Pico?!s-au mirat toti.
-Da eu sunt,s-a intamplat ceva?
-O,Pico tu esti fiul nostru!
-Poftim?!
-Da Pico,suntem parintii tai!Ah,te rog iarta-ne!
A urmat o tacere adanca apoi Pico si-a iertat parintii cu toata inima intelegand ca ei nu au avut nici o vina,si chiar de ar fi avut, ei vor ramane intotdeauna parintii lui iubiti.Comoara despre care vorbea Padoria era puterea de a ierta…cel mai frumos sentiment pe care l-a simtit vreodata.Le-a povestit parintilor sai despre minunata sa familie.Despre Padoria si despre minunatul dar pe care il avea,dar le-a mai spus si ca trebuie sa plece inapoi,acolo unde este nevoie de el.
Se pornise spre locul pe care il putea numi”acasa”,dar…nu singur,ci impreuna cu familia sa iubita.Familia lui n-au vrut sa-l mai piarda odata asa ca s-au alaturat lui Pico.Astfel au pornit toti la drum,nestiind ca aveau destinata o mare aventura…poate singura din viata lor,noi intamplari care erau menite pentru a descoperi noi lucruri despre ei insisi.La sosirea lor in padure au gasit totul ravasit:animale moarte,copaci taiati si o parte din padure arsa…oare ce se intamplase?!
-Dy,unde esti?
-Pico,aici...
Dy era ranit.Fusese atins in labuta de un gloante.
-Ce s-a intamplat aici?
-Pico,niste oameni au venit aici si au distrus totul,cred ca te cautau pe tine.Trebuie sa adapostim pe restul animalelor,iar cel mai potrivit loc este casa bunicii.Un prieten adevarat ca Dy si-a adus aminte in acele momente de tensiune si ii spuse lui Pico:
-Dragul meu prieten,ma bucur nespus ca ti-ai gasit parintii.
Familia lui Pico si-au facut prastii dar nu inainte de a se asigura ca totul este sub control si in siguranta.
O impuscatura a rupt tacerea care acoperea padurea.Erau mai mult de treizeci de oameni inarmati si periculosi.Unul dintre ei parea a fi un organizator de circ,dupa hainele pe care l-e purta.
-Pico,fiule vino aici!Unde esti?
-Eu sunt Pico!cu ce va pot ajuta?
-Pico,el este omul care m-a ranit!spuse Dy.
-Nu-l asculta baiete,nu stie ce spune,acum vino cu mine.Iti voi arata o lume minunata in Spania,departe de salbaticiunile acestea.
-Nu vin nicaieri cu dumitale,asa ca mai bine nu ti-ai pierde timpul si ai pleca!
-Sigur ca o sa plec,dar nu fara tine,acum vino ca sa nu te iau cu forta.Chiar va fi obositor si pentru mine si pentru tine,asta daca nu cumva vrei sa fac praf si pulbere prin padure.
-Bine,am sa vin dar vreau sa-mi promiti ca nu o sa te atingi de nimeni din padure.
-Bine baiete,ai cuvantul meu de onoare,spuse razand.
Nimeni nu a fost de acord cu hotararea lui Pico dar nu aveau ce face,erau prea putini sa-i impiedice pe oamenii aceia fara suflet. Desi au incercat totul a fost in zadar,s-au ales doar cu niste lovituri si pagube in plus.
-Baiete,deci stii sa vorbesti cu animalele nu-i asa?Nu ma inveti si pe mine?
-Cum?!De unde stiti?Nu este posibil asa ceva!
-De unde stiu?Pai chiar de la tine!De luni intregi te urmaresc si am ajuns sa te cunosc destul de bine,sa stii,iar pentru circul meu vei fi perfect!Nu vrei sa cunosti noi persoane,noi locuri?Iti place sa traiesti printre salbaticii aceia?
-Prietenii mei nu sunt salbatici,mai salbatic te dovedesti a fi tu!Sunt animale si totusi au inima!
Cand a auzit Grozzio aceste lucruri s-a enervat si l-a inchis pe bietul Pico intr-o cusca cu niste gratii oribile.Dupa ce a trecut de miezul noptii Pico s-a gandit la un plan ca sa evadeze din mana organizatorului de circ pe nume Grozzio,un nume mai potrivit nu se putea afla pentru el decat “Grozzio”de la groaza.
In timp ce incerca sa i-a cumva cheile unuia dintre oamenii lui Grozzio care il pazea,Pico a vazut un porumbel si a incercat sa vorbesca cu el,sa-l observe intr-un fel.La un moment dat ii raspunse mirat.
-Cum e posibil sa ma intelegi si sa poti vorbi cu mine,tinere?
-Te rog ajuta-ma sa ies de aici,am nevoie de ajutorul tau!Eu sunt Pico si am darul de a vorbi cu voi animalele iar acesti oameni ma tin prizonier din cauza aceasta,te rog!Trebuie sa ajung la prietenii mei,in centrul padurii inainte sa se trezeasca acesti oameni,daca nu maine voi fi in drum spre Spania.
-Bine Pico te voi ajuta cu cea mai mare placere,acum asteapta ma duc dupa chei.
Porumbelul a reusit sa i-a cheile iar acum Pico incerca sa deschida cusca,si a reusit din fericire.Trebuia sa se grabeasca spre casa pentru a-si pune planul in aplicare pe care i l-a dat Padoria printr-un vis.Aveau dreptate cand au spus ca ea va fi mereu in sufletele lor.
Dimineata a sosit iar Grozzio nu a evitat intoarcerea dupa Pico deloc,habar nu avea ce-l astepta.Cum au sosit acei oameni s-a pornit un vant puternic si infiorator. Datorita puterii ce o avea i-a putut ridica pe cei peste treizeci de oameni lasandu-I usor pe pamant,aparandu-le in fata chipul Padoriei zambind.Credeau ca acela l-e era sfarsitul asa ca au fost fericiti sa-si dea seama ca au scapat cu bine din vartejul acela ciudat de vant.Cu siguranta nu se vor mai intorce niciodata.
In sfarsit atmosfera se mai linisti,iar toate vietuitoarele au iesit din culcusul lor pentru ca acum erau in siguranta,mai ales ca a vazut chipul padurii zambind,adica chipul Padoriei.Era de ajuns sa faca asta ca sa se simta in siguranta.Odata ce totul s-a linistit acum Pico putea fi fericit impreuna cu parintii sai si imensa sa familie minunata:animalele.Au refacut totul ca inainte,au plantat copaci noi si au mai adaugat spini gardului ce inconjura casa Padoriei.
Acesta este povestea unui copil care odata era lipsit de aparare si fara nimeni,dar in timp devenind cel mai bogat in prieteni si in iubire.Un copil care a cunoscut amandoua fete ale vietii:pe cea a iubirii si a urii sau mai bine spus a tristetii dintre oamenii fara suflet.
Doar un copil…care a devenit cel mai matur si responsabil decat toti ceilalti…datorita faptului ca si-a ascultat inima si a mers intotdeauna pe o carare dreapta cu tot ce a primit de la buniaca sa draga:cinste,putere,dreptate si mai mare decat toate iubirea.Un suflet enorm a unui copil mic,un suflet de copil care a adus fericire in viata tuturor cu darul sau special pe care il avea.
PICO-un nume de erou adevarat!
~ SFARSIT~
